Persoane interesate

joi, 17 noiembrie 2011

Tineretul Naţional Liberal susţine interesele cetăţenilor români în Europa


Ce nu a reuşit Guvernul Boc şi miniştrii Muncii din acest Cabinet sunt pe cale să realizeze tinerii liberali din România în domeniul liberei circulaţii a forţei de muncă în Uniunea Europeană, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu. Acesta a ţinut să sublinieze că sâmbătă, 5 noiembrie 2011, Congresul Tineretului Liberal European (LYMEC), care  a avut loc în perioada 2-6 noiembrie la Barcelona, a adoptat cu unanimitate de voturi Rezoluţia ”Sfârşitul tuturor restricţiilor privind libera circulaţie a forţei de muncă în Uniunea Europeană”. Documentul a fost redactat pe baza propunerii delegaţiei Tineretului Naţional Liberal, care a avut iniţiativa unei rezoluţii împotriva restricţiilor pe piaţa muncii impuse de Spania cetăţenilor români. Propunerea iniţială a reprezentanţilor României a fost asumată şi de către delegaţia daneză care a devenit, alături de TNL, iniţiator al Rezoluţiei adoptate de Congres. 
„Obţinerea unanimităţii pentru Rezoluţia propusă de tinerii liberali români dovedeşte o largă susţinere a liderilor europeni pentru ca România să fie tratată ca partener egal al oricărui stat din Uniunea Europeană. Faptul că actuala putere de la Bucureşti este incapabilă să susţină interesele cetăţenilor români este regretabil şi reprezintă un motiv în plus pentru ca Partidul Naţional Liberal, prin toate structurile sale, să se implice în promovarea României şi a cetăţenilor săi.  
Astfel, Rezoluţia propusă de Tineretul Naţional Liberal reiterează responsabilitatea liderilor europeni de a respecta Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene care prevede patru libertăţi fundamentale: libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului pe piaţa europeană. Prin intermediul Rezoluţiei, tinerii liberali europeni solicită următoarele: susţinerea de către Grupul ALDE a unei poziţii clare împotriva curentului de măsuri protecţioniste adoptate de Spania; realizarea unor acţiuni de către grupul ALDE în vederea definitivării conceptului de Acorduri de tranziţia pe piaţa muncii cu noile state membre UE; promovarea de către toate organizaţiile LYMEC a liberei circulaţii pe piaţa muncii din UE”, a mai spus Muscalu.
La finalul dezbaterii, Sir Graham Watson, membru liberal-democrat al Parlamentului European, a comentat astfel decizia restricţionării accesului cetăţenilor români pe piaţa muncii din Spania„Această măsură dăunează solidarităţii în cadrul U.E. şi privează Spania de muncitori dedicaţi şi calificaţi. Tipurile de muncă pe care românii o prestează aici (n.r. în Spania) nu sunt foarte solicitate de localnici, iar în unele cazuri există chiar o penurie de muncitori pentru aceste activităţi. Mai mult decât atât, libertatea de mişcare este un principiu fundamental al U.E., de care beneficiază toţi cetăţenii europeni, nu doar cei din zona de vest a continentului”.
Ioan Mănăilă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu