Secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, face precizări halucinante, după ce ProTv a dezvăluit că şi-a ajutat fiica, fiul vitreg şi soţul să facă afaceri în spaţii ale RA-APPS, instituţie aflată în subordinea sa.
Cei trei au fost, sau încă sunt, şi angajaţi în instituţii afiliate Guvernului.
Nu este niciun conflict de interese susţine acum demnitarul întrucât, spune aceasta, "potrivit Codului Familiei, soţul nu este rudă, iar copiii din altă căsătorie ai soţului, nu îmi sunt rude, ci afini". "Am fost solicitată să precizez dacă rudele mele deţin vreun spaţiu închiriat de la RA-APPS. Menţionez că, potrivit Codului Familiei, soţul nu este rudă, iar copiii din altă căsătorie ai soţului, nu îmi sunt rude, ci afini", a declarat Andreescu.
Jurnaliştii de la Pro TV au arătat că într-un spaţiu RA-APPS funcţionează un magazin cu articole de pescuit şi vânătoare închiriat de Aurel Teodorescu, soţul Danielei Andreescu.
Situaţia însă, susţine secretarul general al Guvernului, este ceva mai nuanţată.
"Este eronat, deoarece este vorba de un spatiu închiriat unei asociaţii, pe care aţi menţionat-o, şi în care acesta (soţul - nr.) este membru", a spus Daniela Andreescu pentru sursa citată.
Chiar dacă recunoaşte că sotul ei este membru al unei asociaţii care a închiriat un spaţiu de la RA-APPS, secretarul general nu crede că există un conflict de interese. În urmă cu două zile, Daniela Andreeescu sustinea că doar fiica sa a luat un spaţiu central de la RA-APPS.
Pe aceeaşi logică, că nu rudele, ci afinii dânsei au închiriat spaţiile de la RA-APPS. demnitarul susţine că nu există un conflict de interese nici în privinţa fiului vitreg, care este doar afin cu ea.
În 2009, acesta a fost angajat în funcţia de consilier personal la Secretariatul General al Guvernului, iar acum este director la sucursala care se ocupă chiar de administrarea fondului imobiliar.
De altfel, de-a lungul timpului, afinii şi rudele doamnei Andreescu au avut o relaţie privilegiată cu statul. Cu soţul, Aurel Teodorescu, a lucrat în tandem şi la Ministerul Muncii: când ea era secretar de stat, el era director al Oficiului de Migraţie în Străinătate.
Coincidenţă sau nu, tot împreună au deschis o firmă, acum în dizolvare, care se ocupă cu intermedierea locurilor de muncă peste graniţă.
Şi fiica Danielei Andreescu din prima căsătorie, Irina Zisman, a lucrat în trecut la AVAS, tot o instituţie coordonată de mama sa, dezvăluie jurnaliştii de la Pro TV.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu