Persoane interesate

marți, 15 noiembrie 2011

Seniorii liberali, preocupaţi de iniţierea şi formarea tinerelor valori


Punând accent pe preocuparea liderilor PNL pentru formarea şi promovarea tinerelor valori, Ionel Muscalu, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei judeţene a PNL, a subliniat recent acest aspect punctând deopotrivă interesul şi implicarea  de care au dat dovadă seniorii în vederea instruirii şi pregătirii tinerilor. “Într-o perioadă în care nimeni nu se mai sacrifică pentru idealuri şi principii, în care Puterea ne recomandă să strângerm cureaua şi să ne mai punem o haină în plus în loc să trăim bine, iată că TNL reuşeşte  să abordeze teme mai interesante pentru români prin intermediul a două recente acţiuni derulate în cadrul celor două şcoli politice – “Gheorghe Brătianu” şi “I. G. Duca” din cadrul Tineretului Naţional Liberal.
“Derulată în perioada 6-9 octombrie la Sighetul Marmaţiei, cea de-a cincea ediţie a Şcolii Politice “Gheorghe I. Brătianu” s-a adresat unui număr de peste 120 de tineri liberali, reprezentanţilor clasei politice româneşti şi din Republica Moldova, ai societăţii civile şi media cu un expozeu despre “Memoria ca sursă de identitate naţională”.
Astfel, cei prezenţi au înţeles că memoria este, de fapt, un reper care ne ghidează şi ne defineşte atât ca persoane cât şi ca români, iar ororile regimului comunist, amintirea elitei liberale interbelice ce a fost nimicită de sistemul dictatorial PCR sunt premise de reflecţie pentru tinerele generaţii.
Pe lângă participarea la cursurile propriu-zise susţinute de aceste şcoli, tinerii liberali au avut ocazia de a depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul săracilor unde îşi duc somnul de veci mari oameni politici asasinaţi la Sighet.
Invitaţi de onoare ai acestui eveniment au fost deputatul Ludovic Orban, senatorul Titus Paşca, Radu Ştef, preşedintele PNL Maramureş, Lucia Varga, preşedinte OF a PNL, Dan Mihalache, departamentul de analiză politică şi comuniare cadre al PNL.
A doua acţiune susţinută tot în cadrul unei şcoli politice a TNL a fost “Doctrina liberală, trecut, prezent şi viitor” şi a avut drept scop cunoaşterea de către generaţiile tinere a elementelor definitorii ale doctrinei liberale şi evoluţia sa în istoria României.
Alături de tineri participanţi din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea,  seniorii PNL- Mihai Voicu, Daniel Chiţoiu, Cristian Buican, Teodor Meleşcanu, Emilian Frâncu şi Alina Gorghiu au subliniat rolul decisiv pe care l-a avut I. G. Duca, preşedintele PNL din perioada interbelică  în poziţionarea liberalismului pe spectrul politicii româneşti”, a conchis vorbitorul, nu înainte de a preciza că ambele acţiuni s-au derulat cu fonduri şi sprijin din partea Organizaţiei centrale a TNL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu