FOTO: M. ILIESCU
Senatorul PSD Cătălin Voicu
Senatorul PSD nu va mai prinde un loc în Parlament din cauza apropierii de Mircea Geoană. Cu Mircea Geoană ca şi exclus din PSD, Victor Ponta îi îndepărtează de la butoane pe eventualii susţinători ai acestuia.
Unul dintre cei vizaţi este primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, care, şi la ultima şedinţă a Biroului Permanent Naţional, l-a atacat pe Victor Ponta pentru excluderea din partid a preşedintelui Senatului. Una dintre „victimele" războiului din PSD va fi senatorul Cătălin Voicu, omul de încredere al lui Marian Vanghelie. Voicu îşi va pierde fotoliul de senator la alegerile viitoare, locul în colegiul respectiv din sectorul 5 fiind deja oferit de Victor Ponta liberalilor, potrivit unor surse social-democrate. La această decizie au contribuit şi problemele de imagine pe care le are Voicu. Însă, în acest fel, Ponta „mută" în parohia PNL un colegiu aflat în sectorul unde este primar Marian Vanghelie, ceea ce este de aşteptat să provoace nemulţumirea acestuia.
A doua ţintă a lui Ponta este eliminarea şefilor de organizaţii judeţene aflaţi sub controlul lui Marian Vanghelie. Printre aceştia este şi Adrian Popescu, preşedintele PSD Giurgiu. O primă mutare a fost plasarea lui Adrian Năstase drept coordonator al PSD Giurgiu pe motiv că filiala respectivă are rezultate slabe în sondajele de opinie. O a doua mutare va fi înlocuirea lui Adrian Popescu cu Niculae Bădălău, care are o relaţie mai bună cu actuala conducere a PSD.
În vizorul lui Ponta a intrat şi Oana Mizil, şefa PSD Călăraşi, şi ea în relaţii bune cu Marian Vanghelie. Susţinătorii lui Victor Ponta au încercat să o debarce de mai multe ori, dar, deocamdată, nu au reuşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu