Persoane interesate

vineri, 9 noiembrie 2012

„România va fi condusă de un alt guvern USL”



9 noiembrie 2012
By Jurnal Giurgiuvean
În cadrul conferinţei săptămânale de presă a liberalilor municipali, de miercuri, 7 noiembrie, preşedintele interimar Ionel Muscalu a declarat, printre altele: „Se apropie cu paşi repezi cea ce lumea politică aşteaptă cu nerăbdare de mai mult timp-Campania electorală pentru alegerile parlamentare. Această campanie va avea ca rezultat final, pe 9 decembrie, o nouă guvernare USL. Suntem într-o alianţă puternică, care reuşeşte să dea un mesaj solid de coeziune şi colaborare, ce are ca scop binele românilor. Din 9 noiembrie şi până pe 6 decembrie, în judeţ, vor avea loc manifestări electorale, iar de Sfântul Nicolae, la Giurgiu, va avea loc ultima acţiune electorală. Zilnic, alături de colegii din PSD, întreprindem acţiuni în judeţ pentru a avea pe 9 decembrie un scor puternic, respectiv câştigarea a şase colegii, din şase posibile”. Cel mai important lucru de reţinut, a precizat Ionel Muscalu, este acela că „După 9 decembrie, România va fi condusă de un alt guvern USL, care va avea la bază alegerile ce vor demonstra că votul celor 7,4 milioane de români care au votat contra lui Traian Băsescu, la referendum, sunt şi acum alături de USL. Guvernul Ponta a reparat în şase luni nedreptăţile făcute de guvernările PDL şi a oprit jaful acestui partid. Actualul guvern se deosebeşte profund de guvernele PDL, care au condus ţara doar pentru ei. PDL a jefuit ţara timp de şase ani pentru clientela sa politică şi a alocat preferenţial fonduri. Guvernul USL demonstrează că îşi respectă promisiunile şi îndreaptă nedreptăţile făcute unor categorii sociale, cum ar fi însoţitorii persoanelor cu handicap, care de pe vremea lui Tăriceanu şi până astăzi nu au mai primit niciodată banii la timp! Asistenţa medicală şi cea educaţională este la pământ. Recent Guvernul USL a alocat fonduri pentru judeţul Giurgiu, pentru aceste categorii sociale, făcând un gest de realism şi responsabilitate politică. Giurgiuvenii au posibilitatea să vadă că guvernul USL este pentru oameni, în doar şase luni a venit cu proiecte fezabile, a readus salariile bugetarilor şi pensiile în limitele normale, şi acum încearcă să realizeze şi o creştere economică. Deci, alegerile parlamentare trebuie să dea USL-ului o majoritate absolută, care să îl readucă la tăcere şi pe Traian Băsescu”.
Pe 8 noiembrie, a menţionat Ionel Muscalu, USL lansează, la Bucureşti, Programul de guvernare pentru perioada 2013-2016. Astfel, Guvernul Ponta demonstrează că îi pasă de soarta românilor, şi lucrează unitar în coaliţia USL, formată din: PSD, PNL, PC şi UNPR.
Heliade CĂLIN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu