Reacția societății civile la propunerea de comasare a alegerilor este una mult mai palidă față de ceea ce se întâmpla în anii 90, din cauză că figurile centrale ale acelor proteste se află acum în funcții având legătura cu regimul lui Traian Băsescu, susține prof. Zoe Petre, membru al Solidarității Universitare.

Prof. Claudiu Doltu a arătat că întotdeauna restrângerea drepturilor și libertăților a afectat prosperitatea oamenilor, iar cei care au acceptat dictatura din considerente economice au pierdut, pe termen lung. Soluția propusă de prof. Doltu este foarte simplă. ”Dacă singura motivație este legată de economia de fonduri, putem salva democrația, a spus Doltu. Reacția firească unor oameni cât de cât responsabili ar fi să pună mâna de la mâna și să facă o chetă, iar banii să fie donați guvernului pentru organizarea unor alegeri democratice. Dacă guvernul acesta este atât de lipsit de imaginație, de responsabilitate și de soluții pentru a găsi 20 de milioane de euro, poate societatea o să renunțe la o cafea și o apa plată pe zi”, a spus Doltu.
Fiecare român să doneze 5 lei pentru alegeri
”Ar trebui sa fie o mobilizare cetățenească. Mă gândeam că ar fi foarte frumos să le dăm mărunțiș. Să ne ducem la guvern cu roaba, sau cu tirul plin cu monede, așa cum au făcut cei care protestau la benzinării, a completat Zoe Petre. La o propunere atât de neserioasă a guvernului, e normal să răspundem în cheie ironică. Eu personal o să dau 10 lei, ca să acopăr și partea care revine unui pensionar mai sărac decât mine, care sunt tot o pensionară”.
Pe de altă parte, prof. Doltu a declarat că, în două-trei zile, ar trebui ca societatea civilă sau chiar partidele din Opoziție să se mobilizeze și să strângă bani într-un cont, pe care să-l doneze apoi guvernului, pentru a recâștiga dreptul de a alege. Internetul și voluntarii care să strângă fonduri de la cetățeni sunt vectorii acestui demers, care ar trebui finalizat până la momentul când se va pune în mișcare mașina de vot și de fraudare a alegerilor, adică în această sesiune parlamentară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu