Persoane interesate

duminică, 19 februarie 2012

"Vremea nu a făcut decât să afecteze starea deplorabilă a nivelului de trai", a spus Florin Alexe -presedintele TNL


COMUNICAT DE PRESĂ
Tinerii liberali continuă campania de ajutorare a sinistraţilor


Sâmbătă, 18 februarie 2012, Tineretul Naţional Liberal filiala Sector 3 a organizat, în cadrul   campaniei naţionale de solidaritate cu sinistraţii din zonele afectate de ger şi ninsoare, o acţiune în judeţul Călăraşi, localităţile Budeşti şi Soldanu. Treizeci de tineri, însoţiţi de patru medici, au plecat din Bucureşti la primele ore ale dimineţii înarmaţi cu echipament de iarnă şi lopeţi. Au fost secondaţi de un TIR încărcat cu alimente neperisabile şi haine.
Florin Alexandru Alexe, preşedintele TNL România, şi Alin Drăgulin, preşedintele TNL Călăraşi, alături de cei 30 de tineri liberali din sectorul 3, au ajutat la deszăpezirea caselor aflate în situaţiile cele mai grele şi unde proprietarii, în vârstă sau bolnavi, nu au reuşit să se descurce singuri. În acest timp, cei patru medici au consultat 43 de pacienţi adulţi şi 100 de copii. Medicii au pus la dispoziţia pacienţilor medicamentele necesare pentru afecţiunile care puteau fi tratate ambulatoriu şi au îndrumat persoanele cu afecţiuni grave către medici specialişti.

În urma consultaţiilor, au reiesit următoarele:
-       Pacienţi adulţi: 21 cu hipertensiune şi 3 cu pusee hipertensive au necesitat tratament, care le-a fost acordat pe loc. 17 pacienţi au fost îndrumaţi către consultaţii de specialitate (reumatologie, cardiologie, chirurgie generală, medicină internă). Patru pacienţi au prezentat suspiciune de diabet în urma hiperglicemiei indicată de testul glucometru şi au primit recomandarea de a se adresa unui serviciu de diabetologie.
-       Pacienţi copii: din 100 de copii, 80 au fost depistaţi cu viroze respiratorii. Acestora li s-a prescris tratament cu antibiotic şi le-au fost oferite medicamentele necesare.
La finalul acţiunii, Florin Alexandru Alexe, preşedintele TNL, a declarat: ”Faptul că actuala guvernare a fost incapabilă să se mobilizeze eficient pentru ajutorarea sinistraţilor este un lucru foarte grav. Mai grav, însă, este faptul că mulţi dintre cei afectaţi sunt atât de săraci, încât vremea nu a făcut decât să afecteze starea deplorabilă a nivelului lor de trai. Aceşti oameni nu au nevoie doar de ajutoare, ci de politici publice coerente care să creeze stabilitate şi dezvoltare economică.”
Localităţile Budeşti şi Soldanu fac parte dintre cele 47 (14 în judeţul Buzău, 11 în Călăraşi, 10 în Vrancea, 8 în Ialomiţa, 3 în Brăila şi 1 în Galaţi) în care au fost şi vor fi distribuite ajutoare, în cadrul campaniei naţionale de solidaritate organizate de Tineretul Naţional Liberal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu