Persoane interesate
duminică, 15 ianuarie 2012
Uniunea Social Liberală: Comunicat de presă
Uniunea Social Liberală va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare care să dezbată situația politică actuală și tensiunile sociale fără precedent și să genereze o soluție politică care să preîntâmpine escaladarea acestor tensiuni.
Uniunea Social Liberală constată absența totală a autorităților și atitudinea incalificabilă a actualei puteri, care, în locul unei reacții responsabile și raționale, în fața protestelor publice, nu ne-a oferit decât intevenția jenantă a unui politruc de mâna a doua, precum Sever Voinescu.
Din păcate, nici măcar în ceasul al doisprezecelea, când oamenii au fost nevoiți să iasă în stradă pentru a-și cere drepturile și pentru a protesta împotriva anilor de umilință și sfidare la care au fost supuși de actuala putere, PD nu este capabil să-și recunoască eșecul, să renunțe la discursul propagandistic și populist, la atacurile penibile împotriva opoziției și la jignirea poporului român.
Faptul că Președintele, Primul-Ministru și membrii Guvernului se ascund de opinia publică arată degringolada din tabăra puterii. Acesta este sindromul unui sfârșit de regim, când cei mai înalți reprezentanți în stat nu mai au curajul să apară public și când se recurge la violență în locul rațiunii și dialogului.
În condițiile în care România arată astăzi ca o țară neguvernată, singura soluție rațională este declanșarea rapidă a alegerilor anticipate, pentru a avea un nou Parlament și un nou Guvern, legitimate de votul popular și pentru a reveni la normalitate.
15.01.2012
Crin Antonescu Victor Ponta Daniel Constantin
Preşedintele PNL Preşedintele PSD Preşedintele PC
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu