M-am rătăcit la tine-n suflet

M-am rătăcit la tine-n suflet
Şi drumul nu mi-l mai arăţi,
Sunt obosit de atâta umblet,
Când bat la clandestine porţi.

Aici sunt drumuri nesfârşite
Şi stări cum n-am văzut vreodat',
Pe lângă lacuri liniştite,
Vulcani de flori erup neîncetat.

În câmpuri pardosite
Şi cu miros înmiresmat,
Albine neobosite
Pun mierea într-un vis curat.

Din orizont se văd furtuni,
Mă adăpostesc sub ochii tăi,
Pe aici nu au trecut nebuni,
Să care-n cufere scântei.

În liniştea atât de pură
Doar supărările te dor,
M-am rătăcit la tine-n suflet,
Iubindu-te într-adevăr.

Atât am vrut să stau aici,
În raiul sufletului nins,
Că am brăzdat cu flori de nuferi
Destinul încă neatins.

Pe la răscrucile de viaţă
Erau fântâni fără de nume,
În ele limpezeam speranţa
Şi risipeam câte-o genune.

M-am rătăcit la tine în suflet,
Eu sper acum- definitiv,
Când toamnele îmi plâng în umblet
Că totul este relativ.