Persoane interesate

luni, 3 februarie 2014

In rugul orelor


E liniște peste case,
Zăpada nu a venit,
Doar câinele mare, alb, aleargă spre asfințit,
Aleargă ca o ceată, sunând din clopot tare,
De undeva se aude plângând o bocitoare,
E liniște în fire, neliniștea e-n noi,
Cadavrele de timp, ne trag iar înapoi,
Ne bat inimile în așteptare,
Simțim cu toții anul ce moare,
Dar nu ne pasă, avem speranțe,
Cu optimism și cutezanțe,
Privim nainte, dincolo de ceață,
Va fi o noapte, apoi dimineață,
Ne facem planuri ce sa purtam,
Dar nu ne pasa cum ne purtam,
Să fie rosu, să fie nou, să fie cool,
S-avem ecou...
Norii se așează în carduri de oi,
Ni-i vinde un cioban crescut din noi,
Noi suntem mândrii că suntem noi,
Mai noi ca vremea ce ne ia parte,
Vămi de săruturi în miez de noapte,
Visam sa trecem prin porți de an,
Cu vâsc străjuite și dor avan,
De alte tărâmuri, de alte lumi,
Se aud în aer bubuituri de metale,
Nu clopote de veacuri, ci artificii orientale,
Ne luminează  florile de foc
Si toți strigam s-avem noroc,
Spargem pahare și farfurii,
De ghinioane să scăpăm, copii,
Dar nu ne facem o cruce, nici mică,
E miez intre ani și n-avem frică,
Stele nu sunt, nu-i nici durere,
Doar ceața asta spartă-n junghere,
Casiopeea zâmbește sus,
Sărmani copii, încă un an vi s-a dus!
Si atunci apar colindători,
Din timpuri vechi, ne vin urători,
Să nu uităm cine suntem,
Să nu uităm, cât mai putem,
Să nu uităm sa deschidem poarta,
La plug și urs, la cei cu capra,
Fiindcă altfel suntem vii și săraci,
N-avem zapezi de arginturi, doar draci,
Ne avem pe noi, cei vechi, nu cei noi,
Răsărind ca strigoii timpilor de nevoi,
Înnoite cu ura, cu spaime și frici,
Ce te fac să nu  tai din orele mici,
Chiar ceea ce ești, chiar ceea ce vrei,
Zbor către înalturi și mici odiseei,
Rupeți deci normalul care ne împresoară,
Cu mediocritate și televizoare,
Cu oameni de paie, care strălucesc,
Fii tu lângă tine cu cei ce te iubesc,
Uita-te spre cer la Pruncul Ceresc,
Caci în tine ai chiar o catedrală,
Ce poți sa o umpli cu suflet, nu cu ceară,
Mănâncă cu poftă visele ce ard,
Dă drumul din ceruri la zapezi ce cad,
Ca să întinerească glia și pe noi,
Fiindcă suntem unici prin toți anii goi,
Noi ne umplem vremea,
Noi ne facem veacul,
Noi sunam din clopot,
Noi speriem pe dracul!
Ninge- ce miracol- șchiopătat de vreme,
La multi ani cu bine și fără blesteme!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu