POETAS SIGLO XXI - ANTOLOGIA DE POESIA MUNDIAL + 17.500 POETAS: Editor: Fernando Sabido Sánchez : IONEL MUSCALU [8653]

POETAS SIGLO XXI - ANTOLOGIA DE POESIA MUNDIAL + 17.500 POETAS: Editor: Fernando Sabido Sánchez : IONEL MUSCALU [8653]:

Ionel Muscalu. Poeta (Giurgiu, Rumanía) 

EL RECIBIMIENTO DE LA POESÍA 

Perezoso, como cualquier otro misterio, yo tiraría piedras hacia atrás

Con tu suave mano, por supuesto, mujer maravillosa, 

Para que tu rastro pueda dar a luz sólo mujeres 

Y para que el Parnaso te estire sus brazos de hierba verde, 

Llenos de sol, Pirra, tu, mujer agradecida, 

Que extiendes a tu espalda mi harén de rayos, 

Y sólo el Parnaso te cumple tus tigres del paraíso

Deducido de los finos atentados contra el movimiento

Y que las águilas locas de polvo se acuerdan de su aleteo

Con el ruido de la niebla. 

Ayúdame, cortejado por el castigo, 

A exponerme a la luz junto con tus ojos grandes!

Traducido por Andrei Langa 

Întâmpinarea poeziei

Leneş, ca orice mister, aş arunca în urmă pietre

Cu mâna ta, desigur, femeie minunată,

Ca urma ta să nască doar femei,

Parnasul sa-ţi întindă verzi braţele de iarbă,

De soare, Pyrrha, tu, femeia mulţumitoare,

Sa întinzi în urma-ţi haremul meu de raze,

Doar Parnasul sa-ţi împlinească tigrii paradisului

Dedus din atentatele uşoare la adresa mişcării

Şi vulturii turbaţi de pulbere să bată aripa

Cu zgomotul ceţii alături.

Ajută-mă, curtat de pedeapsă,

Să mă grozăvesc cu lumina ochilor tăi!

LAS PALABRAS 

Las palabras no se avientan a la página o por la ventana,

no se ajustan, ni se fabrican, ni se engranan.

Las palabras no se juzgan, ni se digieren, ni se fuman,

ellas deben ser dócilmente colocadas y

- todavía hojeadas - 

hay que dejar que se muevan, que susurren, que retumben,

que se aclaren y vivan solas sus significados.

Las palabras deben ser tratadas con paciencia,

con soluciones especiales que vienen de historias

-personales, culturales, sensoriales-

A veces las palabras se palpan y están dadas por el Señor,

a veces vienen de las verduras, del agua, del sol 

y del aire- etéreas, terrestres, esféricas-

Las palabras no se provocan, 

y se deslizan en el cuerpo por el tacto.

Las palabras rechinan pero no como las puertas o los dientes 

sino como los sentidos llenos de significados,

con sensaciones nocturnas 

cuando truenan sus huesos, de aire y de vidrio,

como unos misterios,

a través de los rincones de las casas. 

Las palabras están en la memoria, 

en los pliegues de los ojos, de la boca y de la frente.

Las palabras se sueñan de día, a veces con tacones

mientras las escribes extendidas

y se iluminan cuando te visitan por la noche. 

Las palabras se flitran 

como filtra la abuela el queso en la coladera

como los ¡hombres, pájaros y cerdos! 

con los signos de puntuación.

Las palabras no son de oro ni de plata.

La palabra oro es tan corta

como agua, cielo, aire 

y la palabra diamante es pulida

como el pájaro es pulido por el aire

que no vuela sin rumbo

sino que desciende del sol.

En nuestros relojes de arena

se murmura, por momentos, 

que el tiempo ha pasado.

Las palabras ordinarias se van,

las importantes se escapan 

pero no irán al futuro

sino por dichos y combinaciones

de otras y otras generacione

Traducido por Nicoleta Ilie y Beatriz Estrada

Cuvintele

Cuvintele nu se azvârl pe pagină, nici măcar pe fereastră,

nici măcar nu se potrivesc, nu se meșteșugesc, nu se meșteresc,

ele nu se judecă, nici nu se rumegă, nu se fumează cuvintele,

Ele trebuie așezate sfios,

lăsate să se foiască încă,

să se miște, să susure, să foșgăie,

să-şi limpezească, să-si traiască, singure sensurile.

Cuvintele trebuie tratate cu rabdare,

cu soluții speciale, scoase din istorii personale,

culturale, senzoriale, individuale,

Ele se pipăie și uneori se dau de la Domnul.

Alteori vin din legume, soare si apă,

din aer - eterice sau din pământ - sferice.

Cuvintele nu se zgândăresc şi nu se zădără,

cuvintele tactil se aluneca pe lângă corp,

cuvintele se foșnesc, dar nu ca paginile, nu ca banii,

ci ca sensurile pline ale obiectelor, ale lucrurilor,

cu ale lor senzații nocturne,

când își trosnesc oasele de aer şi sticlă

prin toate ungherele caselor, ca niște mistere.

Cuvintele se visează ziua, uneori pe tocuri,

și se dumiresc noaptea, când ele te vizitează,

în timp ce tu ți le aşterni în liniște si-n anvergura lor,

în amintirea cutelor săpate la ochi, la gura, la frunte.

Cuvintele se strecoară prin semnele de punctuație,

cum strecura prin sedilă bunica brânza:

Asta la om, asta la paseri, asta la porci!

Cuvintele nu-s de aur au de platină,

cuvântul aur fiind atât de scurt,

cât şi apa, cât si cer, cât și aer,

iar cuvântul diamante fiind șlefuit,

ca de aer pasărea zburătoare,

nu zburătăcitoare,

ci cea coborâtoare din soare.

În clepsidrele noastre foșnind a clipe

la timpul trecut,

cuvintele obișnuite seduc,

cele importante trecând

nu în viitor,

ci prin ziceri și combinații

de alte si alte mâini generații.

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Marea, semne pe suflet

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Marea, semne pe suflet: Noi ne punem trupurile goale peste cadavrele de scoici În cimitirul ars atât de fin de arzătorul soare, Ne întoarcem ca stavrizii pe înc...

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Ţara numărului 9 sau de la băieţii de prăvălie, la...

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Ţara numărului 9 sau de la băieţii de prăvălie, la...:    Începusem să scriu acest articol gândindu-mă la scârba admirativă cu care o parte a poporului român, deci şi giurgiuvean, îmi tot repetă că nu mai scăpăm de ăştia, fără să-i nominalizeze, aşa cum se temea mamaia să-l nominalizeze pe aghiuţă, iar cel bătrân îl numea al dârâitului, aşa de-o invenţie, de-o poezie. Dacă în ceea ce priveşte entitatea supranaturală, să zicem că e normal, în ceea ce priveşte entitatea antidemocratică, demagogică, populisto-băsescoidă, mi se pare chiar anapoda, nu fiindcă eternitatea s-a născut la sat, ci fiindcă eteritatea începe acolo unde se sfârşeşte spiritualitatea, adică taman la uşa politicii. Apoi, mi-a venit în minte o comparaţie absolut aleatorie între un băiat de prăvălie sau, vorba domnului I. L. Caragiale, băiat pe procopseală (în casa lui Titircă), aşa cum era Spiridon şi băieţii de partid !

- Ba să am pardon! Ştiu eu ce vrei dumneata să zici…

Ei bine, care este deosebirea între un Spiridon care ştie numai de Jupânu’ şi de bătăile pe care le ia fiindcă trage la aghioase şi băieţii de partid care ştiu numai de câte un Zeus şi de DNA, fiindcă trag tunuri, tulburând liniştea publică, fără solicitare prealabilă şi, mai ales, fără să aibă aprobarea împărţelii ? Păi, mai întâi este ca între Spiridon şi Chiriac,( tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă, amorezat şi împlinit în amor de Veta, consoarta lui Jupân Dumitrache). Adicătelea, unul cu bătaia, unul cu … consoarta stăpânului…,că, «nevastă-mea nu­-i d-alea, domnule ! ».

Apoi, dacă trage la ei cu coada ochiului şi face fasoane, vezi bine! bagabonţii atât aşteaptă. Mai de-adevăratelea, unii cu mătreaţa în păr şi spinarea ciomăgită, alţii cu moralul nereperat, cu teşchereaua jupânilor pe mână şi, culmea, consimţitori la mai binele consoartei! Normal românesc, toată lumea e nemulţumită şi la apus de soare ar vrea să se omoare… Bre, nenea Iancu ăsta, nemuritorul, cum a arătat el esenţa băieţilor de partid, a ierarhiilor de casă, pornind de la un biet cherestigiu, căpitan în garda civică ! Fiindcă ştiu că românul nostru este grav, mucalit, ascuţit în observaţie şi, ca tot meridionalul, extrem de lucid, cred în acelaşi timp că butada: Vin ai noştri, pleacă ai noştri ! este o propoziţie extrem de logică în acest spaţiu românesc în care aceiaşi băieţi de partid, indiferent de partid, rămân aceiaşi băieţi câştigători de licitaţii, aceiaşi băieţi care învârt banul public şi împart şperţul, care aleargă după măgarul câştigător în alegeri şi care îi aduce sarsanaua cu voturi, indiferent că ele vin de la Paris sau de la Poplaca, aceleaşi încarnări ale spiritului băiatului de prăvălie sau de pârliţi ai societăţii, care merg de fapt pe logica femeii lui Pristanda - Pupă-i în bot şi papă-i tot!, prefăcându-se afectaţi de soarta tuturor, dar acţionând doar în propriul interes şi, ca să rămânem tot la Caragiale, vorba lui Chiriac:” Lasă, jupâne, mă ştii că consimţ la onoarea dumitale de familist.”. Fiind vorba la unii de o afacere, iar la alţii de o ţară este clar că Spiridonii dorm când trebuie să fie treji, sunt pe maidan când ar trebui să fie acasă şi nu prea consimt Începusem să scriu acest articol gândindu-mă la scârba admirativă cu care o parte a poporului român, deci şi giurgiuvean, îmi tot repetă că nu mai scăpăm de ăştia, fără să-i nominalizeze, aşa cum se temea mamaia să-l nominalizeze pe aghiuţă, iar cel bătrân îl numea al dârâitului, aşa de-o invenţie, de-o poezie. Dacă în ceea ce priveşte entitatea supranaturală, să zicem că e normal, în ceea ce priveşte entitatea antidemocratică, demagogică, populisto-băsescoidă, mi se pare chiar anapoda, nu fiindcă eternitatea s-a născut la sat, ci fiindcă eteritatea începe acolo unde se sfârşeşte spiritualitatea, adică taman la uşa politicii. Apoi, mi-a venit în minte o comparaţie absolut aleatorie între un băiat de prăvălie sau, vorba domnului I. L. Caragiale, băiat pe procopseală (în casa lui Titircă), aşa cum era Spiridon şi băieţii de partid !

- Ba să am pardon! Ştiu eu ce vrei dumneata să zici…

Ei bine, care este deosebirea între un Spiridon care ştie numai de Jupânu’ şi de bătăile pe care le ia fiindcă trage la aghioase şi băieţii de partid care ştiu numai de câte un Zeus şi de DNA, fiindcă trag tunuri, tulburând liniştea publică, fără solicitare prealabilă şi, mai ales, fără să aibă aprobarea împărţelii ? Păi, mai întâi este ca între Spiridon şi Chiriac,( tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă, amorezat şi împlinit în amor de Veta, consoarta lui Jupân Dumitrache). Adicătelea, unul cu bătaia, unul cu … consoarta stăpânului…,că, «nevastă-mea nu­-i d-alea, domnule ! ».

Apoi, dacă trage la ei cu coada ochiului şi face fasoane, vezi bine! bagabonţii atât aşteaptă. Mai de-adevăratelea, unii cu mătreaţa în păr şi spinarea ciomăgită, alţii cu moralul nereperat, cu teşchereaua jupânilor pe mână şi, culmea, consimţitori la mai binele consoartei! Normal românesc, toată lumea e nemulţumită şi la apus de soare ar vrea să se omoare… Bre, nenea Iancu ăsta, nemuritorul, cum a arătat el esenţa băieţilor de partid, a ierarhiilor de casă, pornind de la un biet cherestigiu, căpitan în garda civică ! Fiindcă ştiu că românul nostru este grav, mucalit, ascuţit în observaţie şi, ca tot meridionalul, extrem de lucid, cred în acelaşi timp că butada: Vin ai noştri, pleacă ai noştri ! este o propoziţie extrem de logică în acest spaţiu românesc în care aceiaşi băieţi de partid, indiferent de partid, rămân aceiaşi băieţi câştigători de licitaţii, aceiaşi băieţi care învârt banul public şi împart şperţul, care aleargă după măgarul câştigător în alegeri şi care îi aduce sarsanaua cu voturi, indiferent că ele vin de la Paris sau de la Poplaca, aceleaşi încarnări ale spiritului băiatului de prăvălie sau de pârliţi ai societăţii, care merg de fapt pe logica femeii lui Pristanda - Pupă-i în bot şi papă-i tot!, prefăcându-se afectaţi de soarta tuturor, dar acţionând doar în propriul interes şi, ca să rămânem tot la Caragiale, vorba lui Chiriac:” Lasă, jupâne, mă ştii că consimţ la onoarea dumitale de familist.”. Fiind vorba la unii de o afacere, iar la alţii de o ţară este clar că Spiridonii dorm când trebuie să fie treji, sunt pe maidan când ar trebui să fie acasă şi nu prea consimt la onoarea de familist a jupânului care îi ţine, fiindcă ăla este inimă rea, iar ei ori sunt proşti ori sunt incapabili să înţeleagă realitatea în care trăiesc, aşa că se fac a nu vedea combinaţiunile dintre diverşi Chiriaci şi Vete serioase, în a-şi înşela ambiţiile, onoarea, familiile, fiindcă nu-i interesează decât propria piele. Pe de altă parte, tejghetarul e interesat nu doar de mărunţiş, ci şi de a consimţi la onoarea de familist a jupânului, atât timp măcar cât trăieşte în amor cu nevasta acestuia. Încurcat mai este şi acest nene Iancu ! Sau nu! Fiindcă, la televizor, pe toate canalele româneşti, vedem divorţuri, răpiri de amante, certuri pe copii de dragul ratingului (Solomon ar fi tăiat copilul în două), vorba aceea, băut tutun în văzul lumii ! Cum tot aşa, vedem şi cocoane, galoane, vuitoane, autostrăzi nereperate, ca şi umorile de nefamilişti ale diverşilor crai de bamboo şi ţăţici de Dorobanţi, care-şi etalează comediile ionesciene în pieţe publice, fără a fi bătuţi cu pietre. În timpul acesta, alde chiriacii tejghetari consimt la jumulirea populaţiei în propriul lor beneficiu, ridicându-şi averi şi dorind apoi să-şi depăşească propria condiţie cu pulanul în mână… până află de fapt că nu onoarea lor era nereperată, ci că meşterul a schimbat numărul 6 cu numărul 9, unde se pare că în ultima vreme trăim cu toţii. la onoarea de familist a jupânului care îi ţine, fiindcă ăla este inimă rea, iar ei ori sunt proşti ori sunt incapabili să înţeleagă realitatea în care trăiesc, aşa că se fac a nu vedea combinaţiunile dintre diverşi Chiriaci şi Vete serioase, în a-şi înşela ambiţiile, onoarea, familiile, fiindcă nu-i interesează decât propria piele. Pe de altă parte, tejghetarul e interesat nu doar de mărunţiş, ci şi de a consimţi la onoarea de familist a jupânului, atât timp măcar cât trăieşte în amor cu nevasta acestuia. Încurcat mai este şi acest nene Iancu ! Sau nu! Fiindcă, la televizor, pe toate canalele româneşti, vedem divorţuri, răpiri de amante, certuri pe copii de dragul ratingului (Solomon ar fi tăiat copilul în două), vorba aceea, băut tutun în văzul lumii ! Cum tot aşa, vedem şi cocoane, galoane, vuitoane, autostrăzi nereperate, ca şi umorile de nefamilişti ale diverşilor crai de bamboo şi ţăţici de Dorobanţi, care-şi etalează comediile ionesciene în pieţe publice, fără a fi bătuţi cu pietre. În timpul acesta, alde chiriacii tejghetari consimt la jumulirea populaţiei în propriul lor beneficiu, ridicându-şi averi şi dorind apoi să-şi depăşească propria condiţie cu pulanul în mână… până află de fapt că nu onoarea lor era nereperată, ci că meşterul a schimbat numărul 6 cu numărul 9, unde se pare că în ultima vreme trăim cu toţii.

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Prognoză meteo

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Prognoză meteo:

 Şi curând începe iarna,

Iar atunci va ninge aşa,

Ca şi când îngerul goarna

Peste fire va sufla.

Curând vom vedea  îngheţuri,

Oameni mici şi foarte atenţi

Vor călca parcă având greţuri

Pe covoarele de argenţi.

Şi chiar limpedea lumină

Va începe să-nfioare

Suflete din histamină,

Căci lumina toată doare.

Şi-o să ningă lung şi tandru,

Ca-ntr-un vals prea vienez,

Vânturi tari  pe oleandru

Vor purta un pincenez.

Iar în turbata câmpie,

Viscolele  vor juca în ie,

Cale către împărăţia

Unde se răneşte situaţia.

Peste lume fi-va alba

Şi vom respira curat,

Gheţuri ne va dărui baba

Şi un ten un pic crăpat.

Noaptea poate să se ducă,

Se aude zvon de copii,

Bucuroşi pe sănii  urcă,

Colindele noastre vii.

Vă urez, vă fie bine!

Balsam să aveţi în surâs,

Ţine lumea pentru sine

Farmecul din râsu-plâns.

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Ce splendoare universală eşti tu, Nichita!

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Ce splendoare universală eşti tu, Nichita!: Ce splendoare universală eşti tu, Nichita! Să tăinuieşti tăcerea unui înger Atât de blond, atât de hămesit De porţii mari...