Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Gânduri la solstiţiu

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: 



E clar, suntem minţiţi din primul plâns,

Nimeni nu ştie încă de ajuns
Ce înseamnă, care este sensul său,
Nimeni nu ştie de e bine sau e rău.

Apoi, ne învârtim în cercul cerc al vieţii,
Crescând ca pomii, ce-mi umbresc pereţii,
Trecând cu cercul timpul ca pe ceas,
Fie cu aleasă bucurie, fie cu necaz.

Ne preumblăm dorind mai mult,
Să treacă timpul, mare până când,
Deodată sună ornicul de stat
Şi-n clipa aceea eşti neajutat.

Nu-i bine binele şi răul nu e rău,
Nu e nimic să sprijine la greu,
Nici oameni, nici apropiaţi, nici fii,
Rămâi cu tine, tu, cel care-ai plâns întâi.

Îţi vine iar să râzi, să plângi, să spui ceva,
Dar Ea dispare şi tu ai umbla încet cu ea,
Rămân în urma ta nedorite poveri
De dor, de lacrimi, nesuferitele tăceri...

Aşa că râzi, trăieşte-ţi dară viaţa,
Umple de optimism ales speranţa
Că eşti unic şi că eşti ales să zâmbeşti,

Să te bucuri, să iubeşti şi... să trăieşti!

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: PERSONAL DEATH

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: PERSONAL DEATH:

The province engurgitates you with her dizzy thirst

Day after day in the slime of the lost seconds

And when the time screams and you have no place to hide

The bloody beast catches and steals you.

Like locust egg you erupt into a field,

Like locust egg you politely injure

The statue of a plain and the lively flame

Of man soled on mercantile doings.

Clothed in algae that decayed the day before yesterday,

The province sticks to people like a glue

It has you bended with a dime in pokets,

And the filthy green elapses in your eyes.

Republic of terror with dust full of dilemmas,

To pass or to walk into the hard routine,

A moment of tension, a year for curses

On the stereotype scale of “to exist”.

Poem with compromises, the rheumatism stubs you

In the foot implanted into your meat hunger

And if it asks your head or bones it wants to crush you,

The depleted province sells your fatalism.